Un Minereu Jun porneşte la plimbare prin adîncurile scoarţei. Curios, vesel, însetat de cunoaştere, prietenos şi nealterat… are întrebări existenţiale şi nelămuriri de identitate. De asta se şi  bucură cînd se întîlneşte cu zăcăminte şi elemente mai experimentate şi mature. Odată s-a întîlnit cu Sulful – ţanţoş, sănătos şi verde. Burtos, arogant şi puţea îngrozitor, o fi şi ăsta vreun şef… “Frumos e verdele tău, dom’le Sulf!” – “Da, mă’ băiatule, sunt mai frumos ca tine!” se înfoia Sulful în timp ce îşî sugea dinţii cariaţi şi Minereul Jun căuta să-şi astupe nările. “Aşa să fie treaba?” se întreabă junul. Se întîlneşte cu Bronzul. “Vai ce patină frumoasă aveţi! Pot să vă ating!” – “Ceee? Tu nu vezi că semăn cu aurul? Tu eşti ciudat că străluceşti… nu eşti de-al nostru!” Junul Minereu se pune pe gînduri, ceva nu e în regulă aici… Prompt îi vine ideea să se ducă la Aur pentru sfat. La poarta palatului însă Minereul Jun este oprit de gardianul Fier şi după o sfădălie freudiană se trezeşte cu un şut in cur: ”Nu poţi deranja şeful cu tîmpenii de astea… hai, valea!”Uimit, umilit, trist şi nelămurit junul Minereu este pe cale să se resemneze… dintr-o dată îi iese în cale Bunicuţa Cărbune. “Bunicuţo, vorbeşte-mi! Ce sunt eu de fapt?”. “Junule mîndru şi fumos… eşti ceea ce crezi că eşti. Tu eşti un diamant strălucit…”Îi căzu faţa Minereului Jun şi a mai trecut o grămadă de timp pînă a crezut şi el că-i Diamant. Articulaţi-vă, trăiţi, iubiţi şi nu vă lăsaţi păcăliţi!